Vasectomia

Ce este vasectomia?

  • Contracepţie permanentă pentru bărbaţii care nu mai doresc copii.
  • Printr-o puncţie sau mică incizie la nivelul scrotului, furnizorul localizează fiecare din cele 2 canale (vase deferente), prin intermediul cărora sunt transportaţi spermatozoizii către penis, şi le taie sau le blochează prin tăiere şi ligaturare ori prin aplicare de căldură sau electrocauterizare.
  • Este denumită şi sterilizare masculină şi contracepţie chirurgicală masculină.
  • Acţionează prin blocarea ambelor canale deferente, împiedicând spermatozoizii să ajungă în lichidul seminal. Sperma este ejaculată, dar fără să cauzeze apariţia sarcinii.
Cât de eficientă este?

Una din cele mai eficiente metode, cu risc mic de eşec:

  • Dacă bărbaţilor nu li se poate efectua o spermogramă la 3 luni după intervenţie pentru a verifica dacă sperma mai conţine spermatozoizi, ratele sarcinii sunt de aproximativ 2 până la 3 la 100 de femei în primul an după ce partenerilor lor li s-a efectuat vasectomie. Aceasta înseamnă că, din 100 de femei cu parteneri cărora li s-a efectuat vasectomie, 97 sau 98 nu vor rămâne însărcinate.
  • Dacă bărbaţilor li se poate efectua analiza spermei după vasectomie, mai puţin de 1 sarcină la 100 de femei în timpul primului an după ce partenerilor lor li s-a efectuat vasectomie (2 sarcini la 1.000 de femei). Aceasta înseamnă că, din 1.000 de femei cu parteneri cărora li s-a efectuat vasectomie, 998 nu vor rămâne însărcinate.
  • Vasectomia nu este deplin eficientă în primele 3 luni după efectuarea intervenţiei.

– Unele sarcini apar în primul an deoarece cuplul nu utilizează corect şi consecvent prezervative sau o altă metodă eficientă în primele 3 luni, înainte ca vasectomia să devină pe deplin eficientă.

  • După primul an după vasectomie persistă un risc mic de sarcină, care se menţine până când partenera bărbatului ajunge la menopauză.

– Mai mult de 3 ani de utilizare: Aproximativ 4 sarcini la 100 de femei

  • Dacă partenera unui bărbat căruia i s-a efectuat vasectomie rămâne însărcinată, aceasta se poate datora următoarelor cauze:

– Cuplul nu a utilizat întotdeauna o altă metodă contraceptivă în timpul primelor 3 luni după efectuarea intervenţiei

– Furnizorul a făcut o greşeală

– Capetele secţionate ale unui canal deferent s-au reunit

Fertilitatea nu revine deoarece, în general, vasectomia nu poate fi oprită sau reversibilizată. Intervenţia trebuie considerată ca fiind permanentă. Chirurgia de reversibilizare este dificilă, costisitoare, şi, în cele mai multe zone, nu este disponibilă. Atunci când este efectuată, intervenţia chirurgicală de reversibilizare deseori nu este urmată de apariţia sarcinii .

Protecţia împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS): Nu protejează

Efecte secundare, beneficii şi riscuri pentru sănătate

Efecte secundare, beneficii şi riscuri pentru sănătate

Niciunul

Complicaţii

Neobişnuite sau rare:

  •  Durere severă la nivelul scrotului sau testiculelor, cu durată de luni sau ani

Neobişnuite sau foarte rare:

  • Infecţie la locul inciziei sau în interiorul inciziei (neobişnuită la tehnica convenţională de incizie; foarte rară la tehnica fără bisturiu).

Rare:

  •  Sângerare sub piele (hematom), care poate cauza tumefacţie sau echimoză.
Cui i se poate efectua vasectomie

Sigură pentru toţi bărbaţii

Cu consiliere adecvată şi consimţământ informat, oricărui bărbat i se poate efectua vasectomie în siguranţă, inclusiv bărbaţilor care:

  • Nu au copii sau au puţini copii
  • Nu sunt căsătoriţi
  • Nu au permisiunea soţiei
  • Sunt tineri
  • Au anemie falciformă
  • Au risc crescut de infecţie cu HIV sau altă ITS
  • Sunt infectaţi cu HIV, indiferent dacă utilizează sau nu terapie antiretrovirală

În unele din aceste situaţii este importantă consilierea deosebit de atentă, pentru a ne asigura că bărbatul nu va regreta decizia luată.

Bărbaţilor li se poate efectua vasectomie:

  • Fără teste din sânge sau alte teste de laborator efectuate de rutină
  • Fără verificarea tensiunii arteriale
  • Fără dozarea hemoglobinei
  • Fără dozarea colesterolului sau verificarea funcţiei hepatice
  • Chiar dacă sperma nu poate fi examinată ulterior la microscop, pentru a verifica dacă mai conţine spermatozoizi
Corectarea miturilor

Vasectomia:

  • Nu implică extirparea testiculelor. Prin vasectomie sunt blocate canalele prin intermediul cărora sunt transportaţi spermatozoizii produşi în testicule. Testiculele rămân la locul lor.
  • Nu scade apetitul sexual.
  • Nu modifică funcţia sexuală. Erecţia bărbatului are aceeaşi intensitate şi durată şi el ejaculează la fel ca înainte.
  • Nu cauzează creştere sau scădere în greutate a bărbatului, nu scade masculinitatea şi productivitatea acestuia.
  • Nu cauzează nicio afecţiune medicală ulterioară pe parcursul vieţii.
  • Nu previne infecţiile cu transmitere sexuală, inclusiv HIV.
Managementul problemelor

Probleme raportate drept complicații:

  • Sângerare sau cheaguri de sânge după efectuarea intervenţiei
  • Infecţie la locul puncţionării sau inciziei (roşeaţă, căldură, durere,   puroi)
  • Abces (colecţie de puroi sub piele, datorită infecţiei)
  • Durere ce persistă luni de zile

În caz de apariție a unor probleme din cele listate mai sus, adresați-vă la medic.

Întrebări şi răspunsuri despre vasectomie

1. Vasectomia va reduce performanţele sexuale ale unui bărbat? Se va simţi el mai slab sau se va îngrăşa?
Nu. După vasectomie, bărbatul se va simţi şi va arăta la fel ca înaintea efectuării intervenţiei. El va putea avea aceeaşi activitate sexuală ca înainte. Erecţiile sale vor avea aceeaşi intensitate şi durată ca înainte şi ejacularea spermei va fi la fel. El poate munci la fel de mult ca înainte şi nu se va îngrăşa datorită vasectomiei.

2. Va apare durere de lungă durată datorită vasectomiei?
Unii bărbaţi relatează că, după vasectomie, au durere cronică sau disconfort la nivelul scrotului sau testiculelor, care poate dura între 1 şi 5 ani sau mai mult. În cele mai mari studii, care au inclus câteva 12 mii de bărbaţi, mai puţin de 1% au raportat durere la nivelul scrotului sau testiculelor, care a necesitat tratament chirurgical. În studii mai mici, pe aproximativ 200 de bărbaţi, 6% au raportat durere severă la nivelul scrotului sau testiculelor, cu durată mai mare de 3 ani după vasectomie. Totuşi, într-un grup similar de bărbaţi cărora nu li s-a efectuat vasectomie, 2% au raportat durere similară. Puţini bărbaţi dintre cei cu durere severă spun că regretă efectuarea vasectomiei. Nu se ştie din ce cauză apare durerea. Poate apare datorită presiunii cauzate de o acumulare de spermatozoizi care s-au scurs dintr-un vas deferent blocat sau ligaturat neadecvat sau datorită lezării nervilor.
Tratamentul include elevarea scrotului şi folosirea de antialgice. În cordonul spermatic poate fi injectat un anestezic care să amorţească nervii testiculari. Unii furnizori raportează că durerea poate fi tratată prin extirparea zonei dureroase sau prin reversibilizarea vasectomiei. Durerea severă, de lungă durată după vasectomie nu apare în mod obişnuit, dar tuturor bărbaţilor care iau în considerare vasectomia trebuie să li se spună despre acest risc.

3. Este necesar ca bărbatul să utilizeze după vasectomie o altă metodă contraceptivă?
Da, în primele 3 luni. Dacă partenera lui utiliza, înainte de intervenţie, o metodă contraceptivă, ea poate continua să o folosească şi în acest interval de timp. Neutilizarea altei metode în primele 3 luni reprezintă principala cauză a apariţiei sarcinii la cuplurile care se bazează pe vasectomie.

4. Există posibilitatea de a verifica eficienţa vasectomiei?
Da. O persoană instruită poate examina la microscop o mostră de spermă pentru a vedea dacă mai conţine spermatozoizi. Dacă examinatorul nu vede spermatozoizi în mişcare (mobili), vasectomia este eficientă. Se recomandă ca examinarea spermei să fie efectuată oricând după 3 luni de la efectuarea intervenţiei, dar nu este neapărat necesară. Dacă, imediat după colectare, mostra conţine mai puţin de un spermatozoid imobil pe fiecare câmp mărit de 10 ori (mai puţin de 100.000 de spermatozoizi per mililitru), atunci bărbatul se poate baza pe vasectomia efectuată şi poate opri utilizarea metodei suplimentare de contracepţie. Dacă sperma sa conţine mai mulţi spermatozoizi mobili, bărbatul trebuie să continue utilizarea metodei suplimentare şi să revină lunar la cabinet pentru analiza spermei. Dacă sperma continuă să conţină spermatozoizi mobili, este posibil să fie necesară repetarea intervenţiei de vasectomie.

5. Ce se întâmplă dacă partenera bărbatului rămâne însărcinată?
Fiecare bărbat căruia i se efectuează vasectomie trebuie să ştie că uneori vasectomiile nu reuşesc şi, prin urmare, partenera lui ar putea rămâne însărcinată. Dacă partenera rămâne însărcinată, el nu trebuie să presupună că a fost infidelă. Dacă partenera bărbatului rămâne însărcinată în timpul primelor 3 luni după ce s-a efectuat vasectomia, reamintiţi bărbatului că în primele 3 luni era necesar ca ei să utilizeze o altă metodă contraceptivă.
Dacă este posibil, efectuaţi analiza spermei şi, dacă sunt prezenţi spermatozoizi, repetaţi vasectomia.

6. Vasectomia îşi va pierde eficienţa după un timp?
În general, nu. Vasectomia trebuie considerată ca fiind o metodă permanentă. Totuşi, în rare cazuri, capetele tăiate ale canalelor prin care sunt transportaţi spermatozoizii se pot reuni şi poate fi necesară repetarea vasectomiei.

7. Vasectomia poate fi reversibilizată dacă bărbatul de- cide că mai doreşte un copil?
În general, nu. Vasectomia trebuie considerată ca fiind o metodă permanentă. Persoanele care ar putea dori să mai aibă copii trebuie să aleagă o altă metodă de planificare familială. Chirurgia de reversibilizare a vasectomiei este posibilă doar la anumiţi bărbaţi şi, deseori, reversibilizarea nu este urmată de apariţia sarcinii. Procedura este dificilă şi costisitoare, iar furnizorii capabili să efectueze astfel de intervenţii sunt greu de găsit. Prin urmare, vasectomia trebuie considerată ireversibilă.

8. Ce este mai bine, ca bărbatului să i se efectueze vasectomie sau ca femeia să fie sterilizată?
Fiecare cuplu trebuie să decidă care din aceste două metode este mai potrivită. Ambele metode sunt foarte eficiente, lipsite de nocivitate, permanente, pentru cuplurile care ştiu că nu vor mai dori copii. În mod ideal, cuplul ar trebui să ia în considerare ambele metode. Dacă ambele metode sunt acceptabile, ar trebui preferată vasectomia, deoarece este o procedură mai simplă, mai lipsită de nocivitate, mai uşor de efectuat şi mai puţin costisitoare decât sterilizarea feminină.

9. Cum poate fi ajutat bărbatul de către personalul medical în decizia privind vasectomia?
Oferiţi informaţii clare, echilibrate, despre vasectomie şi celelalte metode de planificare familială şi ajutaţi bărbatul să se gândească bine la toate aspectele ce privesc decizia. Discutaţi cu atenţie despre dorinţa bărbatului de a mai avea copii şi despre întreruperea fertilităţii lui. De exemplu, furnizorul poate ajuta bărbatul să se gândească cum s-ar simţi în cazul unor posibile modificări în viaţa lui, cum ar fi schimbarea partenerei sau decesul unui copil. Treceţi în revistă cele 6 puncte ale consimţământului informat pentru a vă asigura că bărbatul înţelege în ce constă procedura de vasectomie .

10. Vasectomia trebuie oferită doar bărbaţilor care au ajuns la o anumită vârstă sau care au un anumit număr de copii?
Nu. Nu există nicio justificare pentru a refuza vasectomia unui bărbat doar datorită vârstei lui, numărului de copii în viaţă sau statutului lui marital. Furnizorii de servicii medicale nu trebuie să impună reguli rigide privind vârsta, numărul de copii, vârsta ultimului copil sau statutul marital. Fiecare bărbat trebuie să aibă posibilitatea de a decide dacă doreşte să mai aibă copii şi dacă doreşte să i se efectueze vasectomie.

11. Vasectomia creşte riscul ca bărbatul să facă un cancer sau o afecţiune cardiacă, mai târziu?
Nu. Dovezi din studii ample, bine concepute, arată că vasectomia nu creşte riscul pentru cancer localizat la testicule (cancer testicular), cancer localizat la prostată (cancer de prostată) sau pentru afecţiuni cardiace.

12. Poate bărbatul căruia i s-a efectuat vasectomie să transmită sau să se infecteze cu boli cu transmitere sexuală (ITS), inclusiv HIV?
Da. Vasectomia nu protejează împotriva ITS, inclusiv HIV. Toţi bărbaţii cu risc de ITS, inclusiv HIV, indiferent dacă li s-a efectuat sau nu vasectomie, trebuie să utilizeze prezervative pentru a se proteja pe ei şi pe partenerele lor împotriva infecţiilor.

13. Unde poate fi efectuată vasectomia?
În lipsa stărilor medicale pre-existente care să necesite aranjamente speciale, vasectomia poate fi efectuată în aproape orice unitate medicală, inclusiv centre de sănătate, centre de planificare familială şi săli de tratament ale doctorilor cu cabinete private. Acolo unde nu sunt disponibile servicii pentru vasectomie, echipe mobile pot efectua vasectomii şi orice fel de examinări de control în unităţi medicale ce oferă servicii de bază, precum şi în vehicule echipate special, cu condiţia să fie disponibile medicamentele de bază, consumabilele, instrumentarul şi echipamentele necesare.

Unde va adresați

Pentru o consultație în planificarea familială:

  • Adresați-vă medicului de familie din cadrul instituției medicale din raionul Dvs de reședință (vezi aici). ATENȚIE: daca aparțineți unuia din grupurile social-vulnerabile (vezi aici) puteți beneficia de contraceptive gratuite!
  • Adresați-vă la Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor
  • Telefonați la Linia Fierbinte a CIDSR (apel gratuit și confidențial) – 0800-088-08
  • Telefonați la CIDSR – 022355072 / 060903782 / 078306973
  • Scrieți la adresa de e-mail CIDSR –cidsr2012@gmail.com